Curs înot pentru adulți

https://www.bulldogs.ro/wp-content/uploads/2017/10/inner_game_result_02.png

Cursuri înot adulţi

Înotul are un impact benefic semnificativ asupra sănătății și contribuie la menținere stării de bine, având rezultate cuatificabile în ceea ce privește creșterea speranței de viață. Este considerat de către cercetători ca fiind unul dintre factorii care pot reduce simțitor riscul de deces prematur, în cazul înotătorilor acesta fiind aproape înjumătăţit în comparație cu persoanele inactive. Înotul este o formă de mișcare blândă, care nu pune presiune pe sistemul osos și pe articulații, propagând efecte benefice în cascadă asupra întregului organism.

La nivel mental, apa care învăluie corpul într-o îmbrățișare delicată induce o stare profundă de liniște, iar concentrarea necesară executării corecte a mișcărilor de înot și controlării respirației are rol de tonifiere psihică. Astfel, practicarea înotului presupune nu doar scufundarea corpului în apă, ci și a minții în complexa activitate de menținere la suprafață, ceea ce permite o detașare mentală față de tot ceea ce nu are legătură cu aceasta.

AVANTAJELE PRACTICĂRII ÎNOTULUI

Înotul este o activitate ale cărei efecte benefice se răsfrâng asupra întregului organism, atât la nivel fizic, cât și psihic. Este singurul sport care stimulează respiraţia ritmică și singurul care nu pune presiune pe sistemul osos și pe articulații, datorită faptului că, în timpul scufundării, apa susține aproape în totalitate greutatea corpului.

PRINCIPALELE BENEFICII ALE PRACTICĂRII ÎNOTULUI:

creşte rezistenţa cardio-pulmonară;
stimulează circulaţia sanguină;
contribuie la menținerea unei tensiuni arteriale stabile;
reduce riscul de apariţie a bolilor cardiovasculare;
relaxează mușchii, eliminând stresul unei zile obositoare;
dezvoltă majoritatea grupelor musculare (mai mult de două treimi din întreaga masă musculară);
întărește ligamentele articulare, prevenind posibilele leziuni;
îmbunătățește postura;
dezvoltă flexibilitatea;
generează stări de bine, pozitive;
stimulează creșterea, dezvoltarea fizică și psihică;
ajută la îmbunătățirea stărilor de anxietate și ameliorează simptomele de depresie;
https://www.bulldogs.ro/wp-content/uploads/2022/06/richard-r-schunemann-2iF_d7INgEg-unsplash.jpg
https://www.bulldogs.ro/wp-content/uploads/2017/10/inner_swimmer.png